01: Pregătiri de căsătorie și sprijin pe parcurs cu Cristina și Pr. Călin Sechelea
From Casă pe Piatră · 01:13:15
Show by Episoade noi în data de 15 ale lunii
În episodul de azi, am povestit cu soții Sechelea despre ce înseamnă ca o familie să nu se izoleze și cum arată pentru ei sprijinul pe care o familie ar fi bine sa îl aibă înainte de a se căsători, dar și după. Cristina este psihoterapeut specializat pe terapia de cuplu, iar părintele Călin este preot greco-catolic. Împreună ei organizează la Cluj cursuri de pregătire pentru căsătorie, iar de-a lungul celor 11 ani de activitate în folosul familiilor, ei au ajutat zeci de tineri să își înceapă viața cu dreptul în căsnicie (sau cel puțin, să discute problemele de bază înainte de a face marea decizie). Au studiat 7 ani în Austria despre căsătorie și familie, iar de când s-au întors arată prin programele pe care le derulează dar și prin exemplul personal, că dacă vrei se poate să fii fericit în căsnicie și că fericirea nu vine de-a gata, deci trebuie să lucrezi. Te invit sa îți iei o ceașcă de cafea sau de ceai pentru că urmează o discuție relativ lungă. Dar frumoasă și chiar emoționantă în care Cristina și părintele Călin mi-au impartasit multe cunoștințe dar și fel de fel de pățanii din experiența din Austria, cum i-a inspirat în alegerile lor, despre cum au început să țină cursurile de pregatire pentru căsătorie și ce au observat de-a lungul timpului, cum adresând anumite întrebări în avans, au salvat căsnicii (o sa vedeti că asta nu a avut de fiecare dată happy ending-ul prevazut). Apoi am povestit cu ei despre echipele de familii pe care le-au început la Cluj, fiind inspirați din Franța și Brazilia. Mi-au spus și despre când e bine să mergi la un psihoterapeut și când la un preot. Munca lor nu e așa vizibilă (poate cum ar trebui sa fie), dar pentru că aduc atâta valoare și sunt atât de aproape de noi, mă bucur să îi am alături în primul episod al podcastului Casă pe Piatră.
More episodes of Casă pe Piatră
More episodes
- 118: E smerenie sau doar frica de ce vor crede ceilalți? cu Teodora Aușan
- 117: Life & Podcast Update | Povestea Adopției și din Culisele Episoadelor
- 00: De ce acest podcast?
- 02: Cele 5 priorități ale unei mame - cu Teodora Fernea
- 03: Cum să fim autentici și să ne întărim relația de cuplu cu Alexandru Moldovan
- 04: Există vindecare după avort cu Maria și Pr. Mihai Groza
- 05: Cum m-a ajutat sportul să fiu o soție și o mamă mai bună cu Ana-Maria Bursaș-Grad
- 06: EXODUS 90: Libertate prin disciplină, rugăciune și fraternitate
- 07: Cum construim caracterul copiilor noștri cu Oana Moșoiu
- 08: Îmbrățișând viața cu sindrom Down
PodSearch is a free, independent podcast search engine. Read about PodSearch, the privacy policy or contact us.